Ce faci cand pe strada ta au loc trei spargeri intr-o noapte, apoi, noapte de noapte, alti vecini, locuitori ai strazilor invecinate, au parte de imagini infioratoare cand intra in propriile case (gresia scoasa cu fortza, saltelele taiate, tablourile smulse din pereti etc.)? Cand cainii politisti, antrenati ani de zile, refuza sa intre in respectivele case si nu vor sub nici o forma sa ia urma raufacatorilor, din cauza amestecului lichid pe baza de otzet ce a fost raspandit cu multa indemanare pe toata suprafata locuintei dupa ce a avut loc spargerea? Cand unul dintre vecinii pagubiti este chiar procuror si se afla in aceeasi stupida situatie de a nu da de urma hotilor (trei la numar, dupa urme). Cand alt vecin se afla in spital, la doi pasi de moarte, pentru ca a fost surprins in casa (urmaritorii, caci filajul dureaza probabil de cateva luni, nu banuiau ca saracul om e in casa).
Pasul unu: usa solida cu cinci puncte de inchidere. Spargatorii experimentati rezolva orice usa, indiferent cat de sofisticata ar fi.
Pasul doi: sistem de alarma wireless. Din pacate sistemul in cartier pica exact atunci cand ai nevoie de el (deh, retelele la tzara...).
Pasul trei: camere de supraveghere. Intotdeauna puse la cat mai mare inaltime, pentru o cat mai larga arie de acoperire. Suficient cat infractorul sa isi traga o sapca pe ochi, fatza acestuia devenind inaccesibila camerelor.
Pasul patru: sistem de alarma prin cablaj. Adica alarma la indemana infractorului, vizibila. Numai buna de sufocat, prin smulgere si introducerea intr-o galeata cu apa sau prin invaluire cu spuma poliuretanica in timp util.
Pasul cinci: apelarea la echipele specializate de interventie si monitorizarea in permanenta a locuintei. Ceea ce presupune convingerea a 50 de proprietari de locuinte din cartier sa incheie un astfel de contract, intrucat cartierul se afla in afara orasului.
Sa presupunem ca cei 50 de oameni ingrijorati de soarta caselor si familiilor colaboareaza. Cartierul devine astfel o zona sigura, evitata de raufacatori. Care si-au facut insa de mult treaba si oricum nu mai aveau de gand sa dea prin zona multa vreme.
Demersuri in desfasurare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
mda...trista situatie, trebuie facut ceva!deja nu mai divulga secretul cu otetul, uite eu nu-l stiam:-)
RăspundețiȘtergereBine-ai venit pe blog, Lumi!
RăspundețiȘtergereEi, banuiesc ca cei interesati cunosc deja metoda, din pacate, caci asta le e meseria...
Hei! Uite-asa mi-am zis eu, ca sunt baiat bun, chiar... Baiat bun! ;) O metoda dura ar fi ca, in momentul efractiei, sa se deschida automat usa cainilor-fiara care pareau bine inchisi in curtea lor. Si sa faca ei dreptate, cum se pricep mai bine :D. Alta, la fel de fantezista: sa intre nenorocitii si imediat sa cada peste ei o cusca cu drugi mari de fier, care sa-i tina captivi pana apare proprietarul... Alta metoda (ieftina) ar fi o sirena urlatoare, cu acumulatori (deci autonoma), care sa scoale vecinii la patru sate departare, fie si la miezul noptii. Si sa nu taca, frate, pana dimineata, pana vine politia! Realist vorbind, cred ca solutia perfecta e o firma de securitate, platita cu contract, 24 de ore din 24.
RăspundețiȘtergereBune idei, baiatule, mai putin treaba cu sirena, caci cateva sute de injuraturi simultane cred ca nu si-ar dori nimeni sa indure.
RăspundețiȘtergereDin fericire, solutii sunt, tehnologia in domeniu a evoluat rapid.