Exista mame cu un comportament total diferit de al meu. Si fac asta din instinct. Se cheama tot mame, iar mie nu-mi da nimeni dreptul sa le acuz.
Am o prietena ce isi culca fetita atunci cand ii cere pitica. Ii da sa manance la cerere. Nu o duce la gradi, ca sa nu-i strice copilaria. O plimba peste tot cu ea, in tara si in strainatate (pitica are mai multe iesiri din tara decat mine la activ), de cand s-a nascut. Fetita are trei ani, e inalta cat una de patru si are o inteligenta tot cam pe-acolo. Sanatoasa tun. Si o mama nestresata. Are bona si doua bunici. Si nu-i pasa (pe bune!!!) de ce gandesc ceilalti.
Mi-am acuzat candva o fina ca a renuntat la alaptat din motive profesionale. Mi-a venit randul sa renunt la alaptat, in momente de depresie puternica, atunci cand am ales intre a continua sa alaptez de pe un pat de spital sau copiii sa aiba o mama sanatoasa psihic. Evident ca am fost acuzata pe toate partile. Aceeasi fina, intr-o situatie extrema, ii dadea copilului laptele cu seringa. Am judecat-o pana in ziua in care singura sansa ca fata mea cea mare sa fie hidratata (fara a apela la perfuzii) a fost aceea de a-i da lichidele exclusiv cu seringa (timp de cateva saptamani!). Am multe exemple dintr-astea in care am ajuns sa fac actiuni pe care alta data le judecam. M-am lecuit de mult, nu mai acuz, caci nu stiu niciodata cand imi vine randul...
Nu e bine sa le sfatuiesti pe mame, asta e clar. Poti sa ai tu cea mai buna intentie, ca ele isi vor varsa cele mai negre priviri asupra ta. Nu e bine nici macar sa faci aluzii. La fel de personal o vor lua. In mod sigur vei fi sfatuita la randul tau de mame, babe, rude, prieteni. Suntem mame. Asta ar trebui sa fie indeajuns.